luni, 21 martie 2011

Cum scade rata şomajului

Într-un mod foarte ingenios:

"Odată cu scăderea ratei şomajului ar trebui să crească numărul de angajaţi sau măcar să se ocu­pe o parte dintre locurile de muncă vacante. La noi, în calculul ratei şomajului nu sunt luaţi în considerare şi şomerii care nu mai primesc indemnizaţie de şomaj, în timp ce în alte ţări rata şomajului se calculează în funcţie de cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, diferenţa dintre cele două modalităţi de calcul fiind de cel puţin 2%", susţine Mariana Câmpeanu, fost ministru al muncii şi membru în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor. (sursa)

Acum, de ce să fim pricinoşi? Dacă scade şomajul, inseamnă că scade! Ce rost are să ne băgăm nasul în detalii sau să ne intrebăm cum naiba se face că, deşi nu mai ai serviciu şi nici nu eşti şomer, nu esti oficial calculat. Să raportăm la UE că România iese din criză.

Statul român e al naibii de inteligent. Numai el calculează oamenii muncii pe criterii stupide în loc să o calculeze din totalul populaţiei, că deh, nu e frumos să spui că 40% din 22 muncesc, mai bine spui 80%, sună mai frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu